Ministerul Justiției
Oficiul Național al Registrului Comerțului

16 Aprilie 2024

portal

portal

 

Prevederile Legii nr. 359/2004 privind numirea lichidatorului

 

Art. 31

(1)Încheierea de constatare a dizolvării de drept este supusă numai recursului, la cererea oricărei persoane interesate, în termen de 15 zile de la publicarea prevăzută la art. 30 alin. (3).

(2)Dacă nu s-a declarat recurs sau recursul a fost respins, persoana juridică intră în lichidare potrivit prevederilor Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(3)În termen de 6 luni de la data pronunţării încheierii de dizolvare, prevăzută de art. 30 alin. (2), sau, după caz, de la data respingerii recursului formulat împotriva acesteia, reprezentantul legal al persoanei juridice are obligaţia numirii şi înregistrării în registrul comerţului a lichidatorului ( a se vedea Secţiunea Dizolvări/Lichidări/Radieri, sub – secţiunea Persoane juridice, ghidul Dizolvarea şi lichidarea voluntară a SNC, SCS, SRL, SA şi SCA cu numire de lichidator)

(4)Dacă nu exista reprezentant legal ori acesta nu procedează la numirea lichidatorului în termenul prevăzut la alin. (3), la cererea oricărei persoane interesate, formulată în termen de 6 luni de la expirarea termenului prevăzut la alin. (1), judecătorul delegat numeşte un lichidator de pe lista practicienilor în insolvenţă, remunerarea acestuia urmând a fi făcută din patrimoniul persoanei juridice dizolvate sau, în cazul lipsei acestuia, din fondul de lichidare constituit în temeiul Legii nr. 85/2014.

(41)Prin derogare de la dispoziţiile art. 252 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările si completările ulterioare, încheierile judecătorului - delegat, pronunţate în condiţiile alin. (4) la cererea creditorilor bugetari, se comunica pe cale electronica Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala, direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene si a municipiului Bucureşti, Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili si Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, se publică pe pagina de Internet a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi se afişează la sediul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal, în a cărui raza societatea comerciala dizolvata îşi are sediul social.

 
MENȚIUNI - persoane juridice
 
 
 
 
Vă informăm că, din motive tehnice, serviciile electronice (inclusiv serviciul de poștă electronică) de la ORCT Vrancea sunt temporar nefuncționale. Vă mulțumim pentru înțelegere!      ***      Programul de lucru cu publicul la ghișeu se desfășoară de luni până vineri între orele 09:00-13:00.