Ministerul Justiției
Oficiul Național al Registrului Comerțului

28 Martie 2024

portal

portal

 

  • Actul constitutiv, încheiat în una dintre următoarele forme, la alegerea părţilor:
    • în forma unui înscris sub semnătură privată;
    • în forma unui înscris sub semnătură privată atestat de avocat cu privire la identitatea semnatarilor, a conţinutului şi a datei actului, în condiţiile Legii nr. 51/1995, cu modificările și completările ulterioare;
    • în forma unui înscris sub semnătură privată certificat de ORCT, la cererea părţii în cazul redactării acestuia de serviciile de asistență din cadrul ORCT;
    • în forma autentică, în cazurile prevăzute de lege.

  • Forma autentică a actului constitutiv este obligatorie când:
    • printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află un imobil;
    • societatea pe acțiuni se constituie prin subscripție publică.

 

Actul constitutiv trebuie să conţină clauzele prevăzute de art. 8 din Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv precizarea domeniului şi a activităţii principale. Toate activităţile înscrise în actul constitutiv vor fi codificate conform Nomenclatorului CAEN actualizat prin Ordinul nr. 337/2007 al Preşedintelui Institutului Naţional de Statistică, iar obiectul de activitate se va exprima prin clase CAEN de patru cifre pentru activităţi.

            Art. 9 din Legea nr. 31/1990:
            (1)Societatea pe acţiuni se constituie prin subscriere integrală şi simultană a capitalului social de către semnatarii actului constitutiv sau prin subscripţie publică.
            (2)În cazul unei subscrieri integrale şi simultane a capitalului social de către toţi semnatarii actului constitutiv, capitalul social vărsat la constituire nu va putea fi mai mic de 30% din cel subscris. Diferenţa de capital social subscris va fi vărsată:
                     a)pentru acţiunile emise pentru un aport în numerar, în termen de 12 luni de la data înmatriculării societăţii;
                     b)pentru acţiunile emise pentru un aport în natură, în termen de cel mult 2 ani de la data înmatriculării.

  • Art. 61 din Legea nr. 31/1990: Prin semnarea actului constitutiv, fondatorii îşi asumă răspunderea pentru îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 6 din Legea nr. 31/1990 pentru a fonda o societate, în actul constitutiv fiind prevăzută o clauză în acest sens.

  • Art. 6 din Legea nr. 31/1990: Nu pot fi fondatori persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile ori cărora li s-a interzis prin hotărâre judecătorească definitivă dreptul de a exercita calitatea de fondator ca pedeapsă complementară a condamnării pentru infracţiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, infracţiuni de corupţie, delapidare, infracţiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală, infracţiuni prevăzute de Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, sau pentru infracţiunile prevăzute de prezenta lege.

  • Art. 82 alin.(2) din Legea nr. 265/2022:Actul constitutiv, inclusiv formularul-tip de act constitutiv, se semnează olograf sau cu semnătură calificată de către toți fondatorii sau de către reprezentanții convenționali ai acestora.

 

Dispoziții privind declararea beneficiarului real:

Potrivit art. 56 din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare:

(1)Persoanele juridice supuse obligaţiei de înregistrare în registrul comerţului depun la înmatriculare şi ori de câte ori intervine o modificare o declaraţie privind beneficiarul real al persoanei juridice, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali al societăţilor.

(13)Suplimentar faţă de obligaţia prevăzută la alin. (1) persoanele juridice supuse obligaţiei de înregistrare în registrul comerţului, care au în structura acţionariatului entităţi înmatriculate/înregistrate şi/sau care au sediul fiscal în jurisdicţii necooperante din punct de vedere fiscal şi/sau în jurisdicţii cu grad înalt de risc de spălare a banilor şi/sau de finanţare a terorismului şi/sau în jurisdicţii aflate sub monitorizarea organismelor internaţionale relevante, pentru risc de spălare a banilor/finanţare a terorismului, depun anual o declaraţie privind beneficiarul real al persoanei juridice, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali al societăţilor, în termen de 15 zile de la aprobarea situaţiilor financiare anuale.

*) Termenul de depunere a declaraţiei privind beneficiarul real, prevăzută la art. 56 alin. (13), este de 90 de zile de la încetarea stării de alertă

(7)Obligaţia prevăzută la alin. (1) este îndeplinită şi prin includerea, la înmatriculare, în actul constitutiv, a datelor de identificare ale beneficiarilor reali şi a modalităţilor în care se exercită controlul asupra persoanei juridice. Modificarea ulterioară a datelor de identificare ale beneficiarilor reali nu instituie obligaţia întocmirii unui act modificator la actul constitutiv, declararea acestora îndeplinindu-se în condiţiile alin. (1).

OUG Nr. 123/2022 privind modificarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906/14.09.2022):

Art. II
Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, regiile autonome, companiile şi societăţile naţionale şi societăţile deţinute integral sau majoritar de stat depun la înmatriculare şi ori de câte ori intervine o modificare o declaraţie privind beneficiarul real al persoanei juridice, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali al societăţilor.

Art. III
În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, regiile autonome, companiile şi societăţile naţionale şi societăţile deţinute integral sau majoritar de stat, înmatriculate anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, depun o declaraţie privind beneficiarul real al persoanei juridice, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali al societăţilor.

NOTA:

  • În cazul în care, la înmatriculare, în actul constitutiv sunt incluse și datele de identificare a beneficiarului/beneficiarilor real/reali și modalitatea de exercitare a controlului, nu mai este necesară depunerea declarației pe proprie răspundere privind beneficiarul/beneficiarii real/reali.
  • Dacă, după înmatriculare, persoana juridică solicită doar modificarea datelor de identificare a beneficiarilor reali și a modalității de exercitare a controlului, nu va depune un act modificator al actului constitutiv, ci va depune doar declarația pe proprie răspundere privind beneficiarul/beneficiarii real/reali.
  • În situația în care, persoana juridică solicită înregistrarea în registrul comerțului a modificării actului constitutiv, care implică, pe lângă alte modificări și modificarea datelor de identificare a beneficiarului/beneficiarilor real/reali (ex: transmiterea părților de interes si a părților sociale, schimbarea membrilor organelor de conducere și de control etc.), nu are obligația să insereze în actul modificator la actul constitutiv noile date de identificare privind beneficiarul/beneficiarii real/reali (numele, prenumele, data şi locul naşterii, codul numeric personal, seria şi numărul actului de identitate, cetățenia, domiciliul sau reşedinţa). În această situație, datele de identificare se vor înregistra din declarația pe proprie răspundere dată de reprezentantul legal al persoanei juridice, ce va fi depusă în susținerea cererii de înregistrare.
    Prin urmare, inserarea în actul modificator la actul constitutiv a datelor de identificare privind beneficiarul/beneficiarii real/reali este o opțiune a profesionistului, acesta având obligația de a declara beneficiarul/beneficiarii real/realprin depunerea declarației pe proprie răspundere privind beneficiarul/beneficiarii real/reali, astfel cum prevede Legea nr. 129/2019.Chiar și în cazul în care, în actul modificator al actului constitutiv, persoana juridică a inserat toate datele de identificare necesare înregistrării beneficiarului/beneficiarilor real/reali în Registrul beneficiarilor reali, este necesară depunerea declarației pe proprie răspundere a reprezentantului legal cu privire la declararea beneficiarului/beneficiarilor real/reali ai profesionistului.
    În situația în care, se depune act constitutiv actualizat odată cu depunerea declarației pe proprie răspundere privind beneficiarul/beneficiarii real/reali (actualizare/modificare date), acesta va face obiectul înregistrării în registrul comerțului, independent de înscrierea noii declarații în Registrul Beneficiarilor Reali. Actul constitutiv actualizat în condițiile mai sus menționate se poate depune și ulterior înscrierii declarației pe proprie răspundere privind beneficiarul/beneficiarii real/reali (actualizare/modificare date), caz în care datele din actul constitutiv actualizat, referitoare la beneficiarii reali, trebuie să concorde cu noile date înscrise în Registrul Beneficiarilor Reali.

 

Programul de lucru cu publicul la ghișeu se desfășoară de luni până vineri între orele 09:00-13:00.