Ministerul Justiției
Oficiul Național al Registrului Comerțului

26 Aprilie 2024

portal

portal

 

  • Art. 7 din Reggulamentul (CE) nr. 2157/2001 din 8 octombrie 2001 privind statutul societăţii europene (SE):
    Sediul social al unei SE este situat pe teritoriul Comunităţii, în acelaşi stat membru ca şi administraţia centrală. În plus, un stat membru poate impune SE înregistrate pe teritoriul său obligaţia de a-şi amplasa administraţia centrală şi sediul social în acelaşi loc.
  • Art. 8  din Reggulamentul (CE) nr. 2157/2001 din 8 octombrie 2001 privind statutul societăţii europene (SE):
    (1) Sediul social al unei SE poate fi transferat într-un alt stat membru în conformitate cu alineatele (2)-(1 3). Acest transfer nu duce nici la dizolvarea SE, nici la crearea unei noi persoane juridice.
  • Documentul care atestă drepturile de folosinţă asupra spaţiilor cu destinaţie de sediu social şi/sau de sedii secundare poate fi orice înscris care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiilor cu destinaţie de sediu social şi/sau de sedii secundare, în original, sau, după caz, în copie certificată de parte sau în copie legalizată;
Vă informăm că, în perioada 22 - 26.04.2024, în cadrul Biroului Teritorial Dej, organizat în județul Cluj, nu se vor desfășura activități de lucru cu publicul. Pentru depunerea documentelor și a cererilor de înregistrare în registrul comerțului vă puteți adresa ORCT Cluj. E-mail:orccj@cj.onrc.ro Tel.: 0264433700; 0264433066 Fax: 0264432800      ***      Programul de lucru cu publicul la ghișeu se desfășoară de luni până vineri între orele 09:00-13:00.