Ministerul Justiției
Oficiul Național al Registrului Comerțului

25 Aprilie 2025

portal

portal

 

Art. 72 alin. (4) din Legea 265/2022 privind registrul comerțului și pentru modificarea și completarea altor acte normative cu incidență asupra înregistrării în registrul comerțului:

  • pentru fondatorul persoană juridică română,  datele privind reprezentanții legali și puterea de reprezentare a acestora, precum și starea persoanei juridice, sunt obținute prin grija personalului ORCT, din oficiu;
  • în cazul fondatorilor persoane juridice cu sediul în alte sate membre ale Uniunii Europene , datele privind reprezentanții legali și puterea de reprezentare a acestora, precum și starea persoanei juridice sunt obținute prin grija personalului ORCT, din oficiu, prin sistemul de interconectare a registrelor comerțului (se efectuează după operaționalizarea sistemului de interconectare);
  • în cazul fondatorilor persoane juridice nerezidente se vor depune, extrasul de registru/certificatul emis de registrul în care sunt înmatriculați, în traducere legalizată efectuată de un traducător autorizat, în original;

 

 
ÎNMATRICULĂRI - sucursale
 
 
Vă informăm că serviciul de poștă electronică de la ORCT București este temporar indisponibil. Echipa tehnică lucrează pentru remedierea problemei în cel mai scurt timp posibil. Vă mulțumim pentru înțelegere!      ***      Programul de lucru cu publicul la ghișeu se desfășoară de luni până vineri între orele 09:00-13:00.