Ministerul Justiției
Oficiul Național al Registrului Comerțului

28 Martie 2024

portal

portal

 

Extras din Legea nr. 265/2022 privind registrul comerțului și pentru modificarea și completarea altor acte normative cu incidență asupra înregistrării în registrul comerțului:

Art. 112
(1) Împotriva încheierii registratorului pronunţate potrivit art. 108 sau, după caz, potrivit art. 110 solicitantul poate formula plângere în termen de 10 zile calendaristice de la comunicarea încheierii, în cazul în care a solicitat comunicarea prin modalităţile prevăzute la art. 111 alin. (1) lit. b) şi c). În aceste cazuri, solicitantul poate formula plângere şi de la data publicării încheierii în Buletin, dacă aceasta este anterioară comunicării.
(2) În cazul prevăzut la art. 111 alin. (1) lit. a), dacă încheierea nu este ridicată de la ghişeu în termenul de eliberare a documentaţiei, solicitantul poate formula plângere în termen de 10 zile de la data publicării încheierii în Buletin.
(3) Orice persoană interesată, alta decât solicitantul, poate face plângere împotriva încheierii registratorului în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării în Buletin ori în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării înscrisurilor în Monitorul Oficial al României, acolo unde legea dispune astfel.

Art. 113
(1) Plângerea se depune, în cazul persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale şi familiale, la judecătoria în a cărei rază teritorială se află sediul profesional al solicitantului.
(2) Plângerea se depune, în cazul persoanelor juridice, la oficiul registrului comerţului, care o va menţiona în registrul comerţului şi o va comunica tribunalului/tribunalului specializat în trei zile lucrătoare de la data depunerii.
(3) În cazul în care plângerea împotriva încheierii registratorului este depusă direct la judecătorie/tribunal/tribunal specializat, la primul termen de judecată instanţa va pune în vedere solicitantului ca până la următorul termen să facă dovada menţionării în registrul comerţului a depunerii plângerii.

 

 
MENȚIUNI - persoane juridice
 
 
 
 
Programul de lucru cu publicul la ghișeu se desfășoară de luni până vineri între orele 09:00-13:00.