• Copiile de pe actele doveditoare vor fi certificate pentru conformitate cu originalele, sub semnătură, cu menţionarea în clar a numelui, de către persoanele care, potrivit legii, pot întocmi şi semna cererea.
  • În cazul persoanelor fizice sau juridice nerezidente, se depun actele în original sau copii certificate şi traducerea realizată de un traducător autorizat a cărui semnătură să fie legalizată de un notar public; în cazul în care aceste acte sunt acte oficiale, astfel cum sunt definite de Convenţia cu privire la suprimarea cerinţei legalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961, acestea trebuie prezentate în forma apostilată pentru statele care au semnat sau aderat la această convenţie, respectiv în forma supralegalizată de celelalte state. Supralegalizarea sau apostilarea documentelor nu se aplică pentru documentele întocmite în statele cu care România are încheiate convenţii/tratate/acorduri care prevăd scutirea de supralegalizare.
  • Înscrisurile a căror înregistrare, menţionare sau publicare se solicită la ORCT vor fi tehnoredactate de către solicitant în limba română, vor fi lizibile, fără ştersături sau adăugări, sub sancţiunea respingerii acestora.

 

 
MENȚIUNI - persoane juridice
 
 
 
 
Vă informăm că serviciul "Verificare disponibilitate și rezervare denumire online" disponibil pe https://portal.onrc.ro va fi suspendat temporar, până la data de 27 mai 2019, în intervalul orar 08:00 - 18:00, în vederea asigurării verificării planurilor de afaceri din programul de stimulare a înființării întreprinderilor mici și mijlocii Start-up Nation 2018. În această perioadă puteți utiliza ca alternativă depunerea, prin portalul ONRC, a formularului online privind verificarea disponibilității și rezervarea denumirii (în acest caz este necesară utilizarea unei semnături electronice). Vă mulțumim pentru înțelegere!