Ministerul Justiției
Oficiul Național al Registrului Comerțului

06 Decembrie 2022

portal

 

  • Art. 125 din Legea nr. 161/2003:
    (1) În termen de 15 zile de la data autentificării actului constitutiv, fondatorii sau administratorii grupului ori un împuternicit al acestora vor cere înmatricularea grupului în registrul comerţului în a cărui rază teritorială îşi va avea sediul grupul.
    (2) Cererea va fi însoţită de:
          f) declaraţia pe propria răspundere a fondatorilor, administratorilor şi cenzorilor că îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezentul titlu.

  • Art. 84 din Legea nr. 265/2022: Declaraţiile pe propria răspundere care se depun, potrivit legii, în susţinerea cererii de înregistrare pot avea formă de înscris sub semnătură privată şi pot fi depuse la oficiul registrului comerţului sau transmise prin servicii de poştă, curierat sau prin mijloace electronice, cu semnătură electronică calificată.

 

IMPORTANT
Potrivit dispozițiilor art. 1 din OUG nr. 195/2020 privind măsuri în domeniul registrului comerțului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 206/2021, pe durata stării de alertă, precum și un an după încetarea acesteia, declaraţiile pe proprie răspundere care se anexează la cererea de înregistrare/alte cereri pot avea formă de înscris sub semnătură privată ori formă electronică şi pot fi transmise la oficiul registrului comerţului fără nicio altă formalitate, prin mijloace electronice, cu semnătura electronică sau prin servicii de poştă şi curier. Declaraţiile pe proprie răspundere pot fi şi în formă autentică, certificată de avocat sau date la oficiul registrului comerţului. (model orientativ declarație PF sau model orientativ declaratie PJ)

 

 
MENȚIUNI - persoane juridice
 
 
 
 
Programul de lucru cu publicul la ghișeu se desfășoară de luni până joi între 09.00-11.00 și 12.00-14.00, iar vineri între 08.00-10.00 și 11.00-13.00.