Ministerul Justiției
Oficiul Național al Registrului Comerțului

24 Iunie 2021

portal

 

  • În termen de 3 luni de la data publicării proiectului de fuziune sau de divizare în una dintre modalităţile prevăzute la art. 242 din Legea nr. 31/1990, adunarea generală a fiecărei societăţi participante va hotărî asupra fuziunii sau divizării, cu respectarea condiţiilor privind convocarea ei.
  • În cazul unei fuziuni prin înfiinţarea unei noi societăţi sau al unei divizări prin înfiinţarea unor noi societăţi, proiectul de fuziune sau de divizare şi, dacă sunt conţinute într-un document separat, actul constitutiv sau proiectul de act constitutiv al noii/noilor societăţi vor fi aprobate de către adunarea generală a fiecăreia dintre societăţile care urmează să îşi înceteze existenţa.
  • Înscrisurile a căror înregistrare, menționare și, după caz, publicare se solicită la ORCT vor fi tehnoredactate de către solicitant în limba română, vor fi lizibile, fără ștersături sau adăugări, sub sancțiunea respingerii cererii.
  • Înscrisurile depuse în susţinerea cererii de înregistrare, care fac parte din categoria actelor oficiale, se prezintă în original sau în copii certificate conform legii, după cum urmează:
    • în formă originală - pentru statele cu care România a încheiat convenţii ce includ dispoziţii referitoare la înlăturarea cerinţei supralegalizării şi a oricărei alte formalităţi similare;
    • în formă originală - pentru statele în privinţa actelor cărora reglementările Uniunii Europene le prevăd această formă;
    • în forma conţinând apostila - pentru statele părţi ale Convenţiei cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961, la care România a aderat prin Ordonanţa Guvernului nr. 66/1999, aprobată prin Legea nr. 52/2000, cu excepţia statelor menţionate la lit. a) şi b).
  • Înscrisurile respective trebuie să fie însoţite de traducerea legalizată efectuată de un traducător autorizat, în original.
  • Dacă se solicită înregistrarea/ menţionarea și, după caz, publicarea unei hotărâri a adunării generale a asociaţilor/membrilor, a unei decizii a asociatului unic, a unei hotărâri a consiliului de administraţie, a unei hotărâri a consiliului de supraveghere/directoratului ori a unei hotărâri judecătorești, înscrisurile menţionate, întocmite în forma cerută de lege, sub sancțiunea respingerii cererii, vor conţine cel puţin următoarele:
    • datele de identificare a persoanei juridice;
    • numărul şi data adoptării actului;
    • condiţiile formale de adoptare a actului;
    • obiectul hotărârii/deciziei adoptate;
    • numele, prenumele, calitatea şi semnătura persoanelor abilitate să semneze înscrisul.

 

 
MENȚIUNI - persoane juridice
 
 
 
 
Vă informăm că, în data de 25 iunie 2021, activitatea ORCT Covasna se va desfășura între orele 08:00 - 10:00 ca urmare a relocării activității.      ***      Programul de lucru cu publicul la ghișeu se desfășoară de luni până joi între 09.00-11.00 și 12.00-14.00, iar vineri între 08.00-10.00 și 11.00-13.00.