Ministerul Justiției
Oficiul Național al Registrului Comerțului

11 Octombrie 2024

portal

portal

 

► Extras din Legea nr. 265/2022 privind registrul comerțului și pentru modificarea și completarea altor acte normative cu incidență asupra înregistrării în registrul comerțului

  • Art. 110:
    (1) La înmatriculare/înregistrare se editează certificatul de înregistrare, conţinând numărul de ordine din registrul comerţului, codul unic de înregistrare fiscală, EUID, însoţit de încheierea pronunţată de registrator, de certificatele constatatoare emise ca urmare a înregistrării datelor din declaraţia-tip pe propria răspundere privind autorizarea funcţionării sau desfăşurării activităţii, precum şi, după caz, de alte acte prevăzute de prezenta lege.
    (2) La înscrierea de menţiuni se eliberează certificatul de înregistrare menţiuni, însoţit de încheierea pronunţată de registrator, precum şi, după caz, de certificatele constatatoare emise ca urmare a înregistrării datelor din declaraţia-tip pe propria răspundere privind autorizarea funcţionării şi de alte acte prevăzute de prezenta lege.
    (3) Certificatele şi celelalte documente prevăzute la alin. (1) şi (2) se editează, potrivit opţiunii solicitantului, şi în format electronic, semnate cu semnătură electronică calificată. La cerere, solicitantului i se poate elibera o copie sau o copie certificată după exemplarul emis în format letric al acestor documente, păstrat în dosarul profesionistului.
    (4) Atât la înmatriculare, cât şi la fiecare înregistrare a modificărilor actului constitutiv, solicitanţilor, odată cu eliberarea documentelor prevăzute la alin. (1) şi (2), pentru a lua cunoştinţă de datele înregistrate în registrul comerţului, li se furnizează informaţii punctuale la zi din registrul comerţului privind profesionistul care a făcut obiectul înregistrării în registrul comerţului.
    (5) Toate documentele emise de ONRC potrivit alin. (1)-(4) se redactează în limba română.

  • Art. 111:
    (1) Documentele prevăzute la art. 110 alin. (1) şi (2) se comunică, în funcţie de opţiunea solicitantului, în una dintre următoarele modalităţi:
    a) direct la ghişeu, în format letric, la sediul oficiilor registrului comerţului;
    b) prin mijloace electronice;
    c) prin poştă, cu confirmare de primire, cu achitarea costurilor aferente sau prin servicii de curierat.
    (…)
    (3) În vederea comunicării documentelor în modalităţile prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c), solicitantul indică, în cererea de înregistrare şi în orice alte cereri adresate oficiului registrului comerţului, persoana şi adresa poştală sau electronică la care urmează să fie comunicate documentele.
    (4) Încheierea prin care se ia act de renunţarea la cererea de înregistrare nu se comunică.
    (5) În cazul în care cererea de înmatriculare/înregistrare şi documentele necesare înregistrării sunt transmise prin mijloace electronice, cu semnătură electronică calificată, încheierea registratorului şi, după caz, certificatul de înregistrare, respectiv certificatul/certificatele constatator/constatatoare emise ca urmare a înregistrării datelor din declaraţia-tip pe propria răspundere privind autorizarea funcţionării, semnate cu semnătură electronică calificată, se comunică în aceeaşi modalitate, data comunicării fiind considerată data la care aceasta devine disponibilă destinatarului, încheierea registratorului, certificatul de înregistrare, certificatul/certificatele constatator/constatatoare emise ca urmare a înregistrării datelor din declaraţia-tip pe propria răspundere privind autorizarea funcţionării astfel transmise sunt asimilate înscrisurilor autentice.
    (6) La cererea expresă a profesionistului, menţionată în cererea de înregistrare sau ulterior, în cazul solicitării eliberării prin mijloace electronice a documentelor care atestă înregistrarea în registrul comerţului, acestuia i se poate elibera copie/copie certificată a documentelor prevăzute la alin. (1), după exemplarul emis în format letric, păstrat în dosarul profesionistului.

 

ATENȚIE!

În situația în care  s-a optat pentru transmiterea documentelor prin poştă, solicitantul are obligația  de a achita costurile aferente ( se percepe un tarif de 7,68 lei).

În situația în care s-a optat pentru transmiterea documentelor prin servicii de curierat (desemnate de solicitant), solicitantul are obligația de a contacta firma de curierat dorită și de a achita tarifele aferente. Curierul se va prezenta la ghișeul pentru eliberarea actelor din cadrul ORCT, în timpul programului de lucru și are obligația să prezinte orice dovadă a împuternicirii privind ridicarea documentelor.

Programul de lucru cu publicul la ghișeu se desfășoară de luni până vineri între orele 09:00-13:00.      ***      Vă informăm că myportal.onrc.ro este indisponibil în data de 11 octombrie 2024, în intervalul orar 18:00-21:00, ca urmare a efectuării unor lucrări de mentenanță . Vă mulțumim pentru înțelegere!