Ministerul Justiției
Oficiul Național al Registrului Comerțului

08 Decembrie 2024

portal

portal

 

Potrivit art. 56 din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare:

(1)Persoanele juridice supuse obligaţiei de înregistrare în registrul comerţului depun la înmatriculare şi ori de câte ori intervine o modificare o declaraţie privind beneficiarul real al persoanei juridice, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali al societăţilor.

(13)Suplimentar faţă de obligaţia prevăzută la alin. (1) persoanele juridice supuse obligaţiei de înregistrare în registrul comerţului, care au în structura acţionariatului entităţi înmatriculate/înregistrate şi/sau care au sediul fiscal în jurisdicţii necooperante din punct de vedere fiscal şi/sau în jurisdicţii cu grad înalt de risc de spălare a banilor şi/sau de finanţare a terorismului şi/sau în jurisdicţii aflate sub monitorizarea organismelor internaţionale relevante, pentru risc de spălare a banilor/finanţare a terorismului, depun anual o declaraţie privind beneficiarul real al persoanei juridice, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali al societăţilor, în termen de 15 zile de la aprobarea situaţiilor financiare anuale.

*) Termenul de depunere a declaraţiei privind beneficiarul real, prevăzută la art. 56 alin. (13), este de 90 de zile de la încetarea stării de alertă

(14)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), persoanele juridice înmatriculate în registrul comerţului anterior datei de intrare în vigoare a prezentei legi, cu excepţia regiilor autonome, companiilor şi societăţilor naţionale şi societăţilor deţinute integral sau majoritar de stat, depun o declaraţie privind beneficiarul real al persoanei juridice, pe care o actualizează ori de câte ori intervine o modificare, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali al societăţilor. Această obligaţie se consideră a fi îndeplinită pentru persoanele juridice care au depus cel puţin o declaraţie privind beneficiarul real ulterior datei de intrare în vigoare a prezentei legi.

(3)În cazul în care intervine o modificare privind datele de identificare ale beneficiarului real, declaraţia se depune în termen de 15 zile de la data la care aceasta a intervenit.

(4)Declaraţia pe propria răspundere a reprezentantului legal al persoanei juridice cuprinde datele de identificare ale beneficiarilor reali, respectiv numele, prenumele, data şi locul naşterii, codul numeric personal, seria şi numărul actului de identitate, cetăţenia, domiciliul sau reşedinţa, precum şi modalităţile în care se exercită controlul asupra persoanei juridice.

(5)Declaraţia privind beneficiarul real poate avea formă de înscris sub semnătură privată ori formă electronică şi poate fi transmisă la oficiul registrului comerţului prin mijloace electronice, cu semnătură electronică, sau prin servicii de poştă şi curier sau prin ghişeul oficiului registrului comerţului, personal sau prin reprezentant conform prevederilor legale.

6)Declaraţia privind beneficiarul real poate fi dată şi în faţa reprezentantului oficiului registrului comerţului sau se poate depune, personal sau prin reprezentant, având dată certă, dată de notarul public ori atestată de avocat

(7)Obligaţia prevăzută la alin. (1) este îndeplinită şi prin includerea, la înmatriculare, în actul constitutiv, a datelor de identificare ale beneficiarilor reali şi a modalităţilor în care se exercită controlul asupra persoanei juridice. Modificarea ulterioară a datelor de identificare ale beneficiarilor reali nu instituie obligaţia întocmirii unui act modificator la actul constitutiv, declararea acestora îndeplinindu-se în condiţiile alin. (1).

(8) Oficiul (Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor) asigură publicarea pe pagina sa de internet a listelor actualizate ale jurisdicţiilor prevăzute la alin. (13), elaborate de organismele internaționale abilitate.

OUG Nr. 123/2022 privind modificarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906/14.09.2022):

Art. II
Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, regiile autonome, companiile şi societăţile naţionale şi societăţile deţinute integral sau majoritar de stat depun la înmatriculare şi ori de câte ori intervine o modificare o declaraţie privind beneficiarul real al persoanei juridice, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali al societăţilor.

Art. III
În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, regiile autonome, companiile şi societăţile naţionale şi societăţile deţinute integral sau majoritar de stat, înmatriculate anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, depun o declaraţie privind beneficiarul real al persoanei juridice, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali al societăţilor.

 

Notă:

  • În cazul în care, la înmatriculare, în actul constitutiv sunt incluse și datele de identificare a beneficiarului/beneficiarilor real/reali și modalitatea de exercitare a controlului, nu mai este necesară depunerea declarației pe proprie răspundere privind beneficiarul/beneficiarii real/reali.

  • Dacă, după înmatriculare, persoana juridică solicită doar modificarea datelor de identificare a beneficiarilor reali și a modalității de exercitare a controlului, nu va depune un act modificator al actului constitutiv, ci va depune doar declarația pe proprie răspundere privind beneficiarul/beneficiarii real/reali.

  • În situația în care, persoana juridică solicită înregistrarea în registrul comerțului a modificării actului constitutiv, care implică, pe lângă alte modificări și modificarea datelor de identificare a beneficiarului/beneficiarilor real/reali (ex: transmiterea părților de interes si a părților sociale, schimbarea membrilor organelor de conducere și de control etc.), nu are obligația să insereze în actul modificator la actul constitutiv noile date de identificare privind beneficiarul/beneficiarii real/reali (numele, prenumele, data şi locul naşterii, codul numeric personal, seria şi numărul actului de identitate, cetățenia, domiciliul sau reşedinţa). În această situație, datele de identificare se vor înregistra din declarația pe proprie răspundere dată de reprezentantul legal al persoanei juridice, ce va fi depusă în susținerea cererii de înregistrare.
    Prin urmare, inserarea în actul modificator la actul constitutiv a datelor de identificare privind beneficiarul/beneficiarii real/reali este o opțiune a profesionistului, acesta având obligația de a declara beneficiarul/beneficiarii real/reali prin depunerea declarației pe proprie răspundere privind beneficiarul/beneficiarii real/reali, astfel cum prevede Legea nr. 129/2019.Chiar și în cazul în care, în actul modificator al actului constitutiv, persoana juridică a inserat toate datele de identificare necesare înregistrării beneficiarului/beneficiarilor real/reali în Registrul beneficiarilor reali, este necesară depunerea declarației pe proprie răspundere a reprezentantului legal cu privire la declararea beneficiarului/beneficiarilor real/reali ai profesionistului.
    În situația în care, se depune act constitutiv actualizat odată cu depunerea declarației pe proprie răspundere privind beneficiarul/beneficiarii real/reali (actualizare/modificare date), acesta va face obiectul înregistrării în registrul comerțului, independent de înscrierea noii declarații în Registrul Beneficiarilor Reali. Actul constitutiv actualizat în condițiile mai sus menționate se poate depune și ulterior înscrierii declarației pe proprie răspundere privind beneficiarul/beneficiarii real/reali (actualizare/modificare date), caz în care datele din actul constitutiv actualizat, referitoare la beneficiarii reali, trebuie să concorde cu noile date înscrise în Registrul Beneficiarilor Reali.

 

IMPORTANT

Legea nr. 129/2019 - Art. 56:
(5)Declaraţia privind beneficiarul real poate avea formă de înscris sub semnătură privată ori formă electronică şi poate fi transmisă la oficiul registrului comerţului prin mijloace electronice, cu semnătură electronică, sau prin servicii de poştă şi curier sau prin ghişeul oficiului registrului comerţului, personal sau prin reprezentant conform prevederilor legale.
(6)Declaraţia privind beneficiarul real poate fi dată şi în faţa reprezentantului oficiului registrului comerţului sau se poate depune, personal sau prin reprezentant, având dată certă, dată de notarul public ori atestată de avocat. (model orientativ declarație beneficiar real (înscris sub semnătură privată)formular - tip declarație beneficiar real (dată în fața reprezentantului ORCT)GHID de completare "Declarație privind beneficiarii reali";)

 

SANCȚIUNI

Art. 57 din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare:

(1) Nerespectarea de către reprezentantul legal al persoanelor juridice prevăzute la art. 56 a obligaţiei de depunere a declaraţiei privind datele de identificare ale beneficiarului real constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei. Procesul-verbal de constatare a contravenţiei se comunică oficiului registrului comerţului, în acesta fiind consemnat că nedepunerea declaraţiei atrage dizolvarea societăţii, în condiţiile art. 237 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Dacă în termen de 30 de zile de la data aplicării sancţiunii contravenţionale reprezentantul persoanei juridice prevăzute la art. 56 nu a depus declaraţia privind datele de identificare ale beneficiarului real, la cererea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, tribunalul sau, după caz, tribunalul specializat va putea pronunţa dizolvarea societăţii. Cauza de dizolvare poate fi înlăturată înainte de a se pune concluzii în fond. Dispoziţiile art. 237 alin. (4)-(13) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.

(3)Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin. (1) se realizează de către organele cu atribuţii de control ale Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi ale unităţilor sale teritoriale. Constatarea contravenţiei prevăzute la alin. (1) se poate face şi de către Oficiu, prin agenţi constatatori proprii.

 

Programul de lucru cu publicul la ghișeu se desfășoară de luni până vineri între orele 09:00-13:00.