Tipărire

 

OG nr. 39/2015 privind cazierul fiscal, cu modificările ulterioare:

Art. 8 - Prezentarea cazierului fiscal

  1. Prezentarea certificatului de cazier fiscal este obligatorie în următoarele situaţii:
    1. la înfiinţarea societăţilor, a societăţilor cooperative, a cooperativelor agricole şi a entităţilor fără personalitate juridică, de către asociaţi, acţionari, membri şi reprezentanţii legali sau desemnaţi;
    2. la solicitarea înscrierii asociaţiilor şi fundaţiilor în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor de către asociaţii sau membrii fondatori ai acestora, după caz, de către aceştia;
    3. la autorizarea exercitării unei activităţi independente de către solicitanţi;
    4. la cesiunea ori înstrăinarea sub orice formă a părţilor sociale sau a acţiunilor, de către noii asociaţi, acţionari sau membri;
    5. la numirea de noi reprezentanţi legali, precum şi la cooptarea de noi asociaţi, acţionari sau membri cu prilejul efectuării majorării de capital social de către noii reprezentanţi legali, asociaţi, acţionari sau membri;
    6. la numirea de noi reprezentanţi legali, precum şi în cazul cooptării unor noi membri în asociaţii şi fundaţii, atunci când aceştia dobândesc şi calitatea de reprezentanţi legali ai persoanei juridice deja înregistrate, de către aceştia;
    7. în alte cazuri prevăzute de lege.
  2. Obligaţia prevăzută la alin. (1) este îndeplinită în situaţiile prevăzute la lit. a) şi c) - e) pentru persoanele care se înscriu în registrul comerţului prin transmiterea, în format electronic, a informaţiilor din cazierul fiscal al contribuabililor de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, la solicitarea acestuia, în termen de maximum 2 ore. Solicitarea cuprinde, în mod obligatoriu, următoarele informaţii: numele şi prenumele/denumirea şi codul numeric personal/codul de identificare fiscală.
  3. Procedura de eliberare a certificatului de cazier fiscal şi de transmitere, în format electronic, a informaţiilor din cazierul fiscal al contribuabililor, a cărui prezentare este obligatorie pentru persoanele prevăzute la alin. (1) care se înscriu în registrul comerţului, se stabileşte prin protocol încheiat între Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.
  4. Persoanele fizice şi juridice străine care nu sunt înregistrate fiscal în România şi se află în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) nu au obligaţia să prezinte certificatul de cazier fiscal, fiind suficientă declaraţia autentică pe propria răspundere a persoanei fizice sau a reprezentantului persoanei juridice, după caz, din care să rezulte că nu au săvârşit fapte şi nu s-au aflat în situaţii de natura celor care se înscriu în evidenţa cazierului fiscal, precum şi că nu sunt înregistraţi fiscal în România.
  5. Se interzice autorizarea operaţiunilor prevăzute la alin. (1), în cazul în care în cazierul fiscal există înscrise informaţii privind faptele şi situaţiile prevăzute la art. 4.

Art. 4: Înscrierea în cazierul fiscal şi transmiterea informaţiilor între instituţii

  1. În cazierul fiscal al persoanelor fizice, juridice şi al entităţilor fără personalitate juridică se înscriu informaţii privind faptele sancţionate contravenţional sau penal de legile fiscale, contabile, vamale, precum şi cele care privesc disciplina financiară.
  2. Prin excepţie de la prevederile alin. (1), faptele sancţionate contravenţional cu avertisment nu se înscriu în cazierul fiscal.
  3. Faptele pentru care se înscriu informaţii în cazierul fiscal al persoanelor şi entităţilor prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe.
  4. În cazierul fiscal se înscriu şi informaţii din documentele întocmite pentru atragerea răspunderii solidare, patrimoniale sau a inactivităţii fiscale, după cum urmează:
    1. atragerea răspunderii solidare cu debitorul, stabilită prin decizie a organului fiscal competent, emisă în condiţiile Codului de procedură fiscală, rămasă definitivă prin neexercitarea căilor de atac prevăzute de lege sau prin hotărâre judecătorească definitivă, în situaţia în care decizia organului fiscal a fost atacată în justiţie;
    2. atragerea răspunderii patrimoniale cu debitorul ajuns în stare de insolvenţă, pronunţată prin hotărâre judecătorească definitivă, pentru creanţele care fac parte din pasivul debitorului şi sunt administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală;
    3. inactivitatea fiscală, declarată potrivit legii, cu excepţia inactivităţii fiscale declarate ca urmare a înscrierii inactivităţii temporare la registrul comerţului, prevăzută în Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.
  5. Inactivitatea fiscală prevăzută la alin. (4) lit. c) se înscrie atât în cazierul fiscal al persoanei juridice sau entităţii fără personalitate juridică declarate inactivă, cât şi al reprezentanţilor legali sau reprezentanţilor desemnaţi ai acestora.
  6. Înscrierea inactivităţii fiscale se face în cazierul fiscal al reprezentanţilor legali ai persoanei juridice, precum şi al reprezentanţilor legali sau desemnaţi ai entităţilor fără personalitate juridică existenţi în perioada în care au intervenit situaţiile de declarare a inactivităţii fiscale.
  7. În situaţia în care sunt desemnaţi noi reprezentanţi/reprezentanţi legali şi se menţine starea de inactivitate fiscală pe o perioadă mai mare de un semestru calendaristic de la data înscrierii menţiunilor privind desemnarea noilor reprezentanţi legali în registrul comerţului sau în evidenţele autorităţilor şi instituţiilor publice la care sunt înregistrate celelalte persoane juridice şi entităţi fără personalitate juridică care nu se înregistrează la registrul comerţului, inactivitatea fiscală se înscrie şi în cazierul fiscal al acestora.
  8. Prin excepţie de la prevederile alin. (7), în cazul contribuabilului aflat în procedura simplificată de insolvenţă, a contribuabilului care a intrat în faliment sau a contribuabilului pentru care s-a pronunţat ori a fost adoptată o hotărâre de dizolvare, inactivitatea fiscală declarată pentru situaţiile prevăzute la art. 92 alin. (1) lit. a)-c) şi e)-g) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, nu se înscrie în cazierul fiscal al practicianului în insolvenţă desemnat în procedură potrivit legii.

 

FAPTELE pentru care se înscriu informaţii în cazierul fiscal al contribuabililor.