Ministerul Justiției
Oficiul Național al Registrului Comerțului

28 Martie 2024

portal

portal

 

      1. Verificarea disponibilității şi/sau rezervarea firmei se face la solicitarea persoanei interesate, în baza completării cererii-tip, cu menționarea a 3 denumiri diferite, în ordinea preferinței, la care se anexează următoarele:
        a) dovada acordului expres al titularului precedent sau al succesorilor acestuia, după caz, privind continuarea activității sub firma anterioară de către dobânditorul fondului de comerț, cu aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 53 alin. (2) Normele metodologice privind modul de ținerea a registrelor comerțului, de efectuare a înregistrărilor și de eliberare a informațiilor, aprobate prin Ordinul ministrului justiției nr. 2594/C/2008, cu modificările și completările ulterioare, în original;
      2. b) dovada consimțământului persoanei străine de societatea în nume colectiv sau de societatea în comandită simplă al cărei nume figurează în firmă, în formă autentică, în original sau în copie legalizată;
        c) procură specială/generală autentică sau împuternicire avocațială ori contract de prestări servicii şi documentul care atestă calitatea persoanelor autorizate să acorde, potrivit normelor ce le reglementează profesia, asistență de specialitate necesară pentru înfiinţarea şi reorganizarea persoanelor juridice.

 

Rezervarea firmei, efectuată de ORCT prin personalul său sau prin intermediul portalului de servicii online al ONRC, are caracter administrativ şi prealabil, asupra legalității formale a firmei urmând a se pronunța directorul ORCT/persoana desemnată, cu ocazia soluționării cererii de înregistrare în registrul comerțului.

        2. Modalități de transmitere a cererii:
        • online, prin accesarea serviciului de Verificare disponibilitate şi rezervare denumire online
        • formulare online, prin portalul ONRC, aici (necesita utilizarea unei semnături electronice)
        • e-mail, fax, prin poștă (plata prin ordin de plată; se achită suplimentar tariful auxiliar de 7,68 lei) - contact
        • la ghişeu – oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale prin cererea de verificare disponibilitate şi/sau rezervare firmă (original), completă cu 3 denumiri, în ordinea preferinţelor ; Se completează formularul, bifat la pct. 3, în concordanţă cu scopul pentru care este solicitat.

 

NOTA:

          • Firma constituie un element obligatoriu de identificare şi individualizare a profesioniștilor supuşi înregistrării în registrul comerţului.
          • Firma este, după caz, numele de stare civilă, respectiv denumirea sub care profesionistul îşi desfăşoară activitatea şi care îl deosebeşte de orice alt profesionist
          • Firma trebuie să fie scrisă cu caractere latine, în primul rând în limba română, şi să nu producă confuzie cu alte firme sau denumiri înregistrate anterior în registrul comerţului.
          • Firma se înscrie în registrul comerţului, în certificatul de înregistrare şi în celelalte documente eliberate de registrul comerţului cu litere majuscule şi cu diacritice.
          • În vederea rezervării, firma este supusă operaţiunii de verificare a îndeplinirii cumulative a condiţiilor generale şi speciale de legalitate, de disponibilitate şi de distinctivitate faţă de firmele înregistrate în registrul comerţului sau rezervate în vederea înregistrării.
          • Verificarea şi rezervarea firmei se realizează la nivel naţional înainte de întocmirea actelor constitutive sau, în cazul schimbării denumirii, a actelor modificatoare ale acestora.
          • Solicitantului i se eliberează, sub semnătură sau, după caz, prin mijloace electronice sau prin poștă/curier dovada privind verificarea disponibilității și rezervarea firmei. Dovada eliberată este valabilă pentru o perioadă de 3 luni de la data rezervării şi poate fi prelungită succesiv, la cererea formulată de solicitant înainte de expirarea acesteia.
          • Firmele radiate din registrul comerţului nu sunt disponibile pentru o perioadă de 2 ani de la data radierii,. Prin excepţie, firma respectivă este disponibilă pentru persoana juridică ce şi-a schimbat denumirea, revenind la denumirea anterioară pe care şi-a rezervat-o în acest sens.
          • Dobânditorul unui fond de comerţ poate să continue activitatea sub firma anterioară numai cu acordul expres al titularului precedent sau al succesorilor săi şi cu obligaţia de menţionare în cuprinsul firmei a calităţii de succesor.
          • Păstrarea firmei anterioare este permisă societăţii pe acţiuni, în comandită pe acţiuni sau societăţii cu răspundere limitată, fără cerinţa menţionării raportului de succesiune. Dacă în cuprinsul firmei se include şi numele unei persoane fizice, este necesar acordul expres al acesteia sau, după caz, al succesorilor săi.
          • Rezervarea firmei, efectuată de ORCT prin personalul său sau prin intermediul portalului de servicii online al ONRC, are caracter administrativ şi prealabil, asupra legalității formale a firmei urmând a se pronunța directorul ORCT/persoana desemnată, cu ocazia soluționării cererii de înregistrare în registrul comerțului.
          • Între persoanele juridice participante la fuziune sau, după caz, la divizare, transmiterea firmei înregistrate este permisă fără să existe obligativitatea verificării disponibilităţii şi/sau rezervării ei, când persoana juridică transmiţătoare îşi încetează existenţa.
          • Firma se înstrăinează numai împreună cu fondul de comerţ.
          • Firma nu poate conţine cuvintele "ştiinţific", "academie", "academic", "universitate", "universitar", "şcoală", "şcolar" sau derivatele acestora.
          • Firma care conţine cuvintele "naţional", "român", "institut" sau derivatele acestora ori cuvinte sau sintagme caracteristice autorităţilor şi instituţiilor publice centrale ori locale poate fi utilizată numai cu acordul Secretariatului General al Guvernului, respectiv al prefectului.
          • Procedura de obținere a acordului prevăzut de art. 39 din Legea nr. 26/1990, republicată şi înscrisurile în susţinerea acesteia, menţionate în opisul anexat la cerere, se depun la biroul unic din cadrul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal în a cărui rază teritorială se află sediul social al persoanei juridice solicitante.

 

          • O firmă este disponibilă, adică susceptibilă de a fi apropriată de un profesionist, atunci când nu aparţine altui profesionist prin înregistrarea ei anterioară în registrul comerţului.
          • O firmă este distinctivă atunci când constă într-o denumire care nu este necesară, generică sau uzuală şi atunci când nu este identică sau similară cu alte firme înregistrate anterior în registrul comerţului. Distinctivitatea firmei se apreciază atât din punctul de vedere al grafiei, cât şi al topicii cuvintelor care formează denumirea.
          • Nu reprezintă elemente de distinctivitate, fără ca enumerarea să fie limitativă:
          • articularea cuvintelor;
          • inversarea ordinii cuvintelor care au intrat în componenţa unei firme înregistrate sau rezervate;
          • dublarea uneia sau mai multora dintre literele ori cifrele care au intrat în componenţa unei firme înregistrate sau rezervate;
          • adăugarea sau eliminarea adverbelor, prepoziţiilor, conjuncţiilor, numerelor, semnelor de punctuaţie şi a altor particularităţi similare, având o semnificaţie vagă, precum şi a abrevierilor care nu sunt de natură să schimbe înţelesul denumirii;
          • utilizarea unor cuvinte diferite din punct de vedere semantic, dar identice fonetic;
          • folosirea unor prescurtări ale cuvintelor care intră în componenţa unei firme înregistrate sau rezervate;
          • utilizarea simbolurilor echivalente literelor şi cuvintelor, de exemplu, @, #, n, % etc.;
          • utilizarea/neutilizarea diacriticelor;
          • adăugarea, eliminarea sau înlocuirea unei părţi din denumirea înregistrată sau rezervată, dacă adăugarea, eliminarea sau înlocuirea nu schimbă înţelesul firmei sau utilizarea cuvintelor "grup","holding", "company", "trust", "corn", "trans" ori altele asemenea;
          • adăugarea cuvântului "România" indiferent de limba în care este redat.
          • Nu se poate deroga de la respectarea dispoziţiilor cu privire la disponibilitate și distinctivitate prin acordul scris dat de profesionist înregistrat în registrul comerţului pentru utilizarea unei denumiri identice cu o denumire deja utilizată.

           

          • Firma trebuie să cuprindă toate elementele cerute de lege, conform specificităţii persoanei juridice respective:

                       

                        - Firma grupului de interes economic se compune dintr-o denumire proprie, precedată sau urmată de sintagma "grup de interes economic" sau de iniţialele "G.I.E."

                        - Firma grupului european de interes economic se compune dintr-o denumire proprie, precedată sau urmată de sintagma "grup european de interes economic" sau de iniţialele "G.E.I.E."

                       

Programul de lucru cu publicul la ghișeu se desfășoară de luni până vineri între orele 09:00-13:00.