Ministerul Justiției
Oficiul Național al Registrului Comerțului

13 Aprilie 2021

portal

Documentele privind pregătirea sau experienţa profesională se atestă, după caz, cu unul dintre următoarele documente: 

 

  • diploma;
  • certificatul sau adeverinţa prin care se dovedeşte absolvirea unei instituţii de învăţământ;
  • certificatul de calificare profesională sau de absolvire a unei forme de pregătire profesională, organizată în condiţiile legii în vigoare la data eliberării acestuia;
  • certificatul de competenţă profesională (cartea de meşteşugar, carnetul de muncă al solicitantului, declaraţie de notorietate cu privirea la abilitatea de a desfăşura activitatea pentru care se solicită autorizarea, eliberată de primarul localităţii respective în mod gratuit, în cazul meseriilor tradiţionale artizanale);
  • atestatul de recunoaştere şi/sau echivalare pentru persoanele fizice care au dobândit calificarea în străinătate;
  • atestatul de recunoaştere a calificării dobândite în străinătate, în afara sistemului de învăţământ;
  • orice alte dovezi care să ateste experienţa profesională.
Vă informăm că serviciul de poștă electronică de la ORCT Mureș nu funcționează în parametri optimi. Vă mulțumim pentru înțelegere!      ***      Având în vedere o serie de lucrări tehnice, serviciile online ale ORCT Ilfov sunt indisponibile în perioada 16 aprilie 2021 (ora 13:00) - 17 aprilie 2021. Ne cerem scuze pentru orice inconvenient creat!