Acest site folosește cookies. Navigând în continuare vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii

 

Documentele necesare pentru înregistrarea menţiunii privind majorarea capitalului social al societăţilor

 

  1. Cererea de înregistrare (original) - formular;
  2. Actul modificator al actului constitutiv (hotărârea adunării generale a asociaţilor/acţionarilor sau decizia asociatului unic/ Consiliului de administraţie/ directoratului sau actul adiţional la actul constitutiv (original) - detalii;
  3. Dovada dreptului de proprietate al asociatului/acţionarului/membrului persoanei juridice asupra aportului în natură (copie certificată - detalii); în cazul în care aportul este constituit dintr-un imobil se ataşează şi extrasul de carte funciară în original - detalii;
  4. Raportul de evaluare întocmit de expertul desemnat de directorul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal şi/sau persoana sau persoanele desemnate (original) - detalii;
  5. Dovezile privind efectuarea vărsămintelor aporturilor la capitalul social (copii) - detalii;
  6. Actul constitutiv actualizat - detalii;
  7. Prospectul de emisiune având semnăturile a doi dintre administratori respectiv a doi membri ai directoratului, în caz de subscripţie publică (în copie); în cazul societăţilor reglementate de legislaţia pieţei de capital prospectul de emisie va fi avizat de ASF (în formă autentică) - detalii;
  8. Dacă este cazul:
    • hotărârea adunării generale a acţionarilor prin care se limitează sau se ridică dreptul de preferinţă, pentru publicare în Monitorul Oficial şi menţionare în registrul comerţului - detalii;
    • decizia consiliului de administraţie/directoratului de restrângere sau ridicare a dreptului de preferinţă al acţionarilor existenţi, pentru publicare în Monitorul Oficial - detalii;
    • în cazul majorării capitalului social prin ofertă publică primară sau pe bază de prospect de subscriere simplificat, dovada notificării adresate de societate ASF cu privire la rezultatele ofertei publice - detalii;
    • situaţiile financiare şi balanţa însoţitoare în cazul majorării capitalului social prin încorporarea rezervelor/beneficiilor/primelor de emisiune, în copie;
    • actul doveditor al creanţei, situaţiile financiare şi balanţa însoţitoare, după caz, în situaţia în care majorarea capitalului social se efectuează prin conversia unor creanţe certe, lichide şi exigibile asupra societăţii, în copie;
    • dovezile privind emiterea, subscrierea şi plata obligaţiunilor, hotărârea adunării generale privind emiterea de obligaţiuni convertibile în acţiuni şi hotărârea corespunzătoare a adunării generale a obligatarilor, în cazul în care majorarea capitalului social se efectuează prin conversia obligaţiunilor în acţiuni;
  9. Dacă este cazul:
    • declaraţiile date pe proprie răspundere de către noii asociaţi care prin majorare au dobândit părţi sociale din care să rezulte că îndeplinesc condiţiile legale pentru deţinerea acestor calităţi (original) - detalii;
    • după caz, declaraţia autentică pe propria răspundere a persoanei fizice cetăţean străin în nume propriu sau ca reprezentant al persoanei juridice străine care nu este înregistrată fiscal în România din care să rezulte că nu are datorii fiscale, în original şi, după caz, traducerea realizată de un traducător autorizat a cărui semnătură să fie legalizată de un notar public pentru asociaţii care intră în societate;
    • certificat, original sau copie certificată şi traducerea realizată de un traducător autorizat a cărui semnătură să fie legalizată de un notar public, de la registrul în care este înmatriculată persoana juridică din străinătate, care să ateste existenţa acesteia;
    • avizele prealabile prevăzute de legile speciale (original);
    • împuternicire specială (în formă autentică), avocaţială sau delegaţie pentru persoanele desemnate să îndeplinească formalităţile legale (original);
  10. Dovezile privind plata tarifului legal - detalii:

Notă:

  • Hotărârile privind majorarea capitalului social al societăţilor cooperative şi cooperativelor agricole se menţionează în registrul comerţului şi, atunci când legea prevede, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a şi Partea a VII-a, dacă este cazul, la cererea reprezentanţilor legali sau împuterniciţilor acestora.
  • Soluţionarea cererii revine în competenţa directorului oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal şi/sau persoanei sau persoanelor desemnate care poate/pot dispune administrarea şi a altor acte doveditoare decât cele enumerate.
  • Redactarea actelor, obţinerea autentificării sau, după caz, darea de dată certă, acordarea de îndrumări pentru completarea corectă a cererii de înregistrare pot fi efectuate, contra cost, prin serviciile de asistenţă din cadrul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal.
  • Formularele se distribuie la sediul ORC.
  • Cererea de înregistrare, înscrisurile prevăzute de lege, îndosariate (în dosar cu şină) şi numerotate, se depun de către solicitant la ORCT direct, prin poştă, cu scrisoare cu valoare declarată şi confirmare de primire sau prin mijloace electronice. Cererea transmisă în formă electronică va avea încorporată, ataşată sau logic asociată semnătura electronică extinsă.

Notă de informare

 

 

Prezentul fluturaş constituie un ghid general pentru informarea profesioniştilor în legătură cu obligaţiile ce le revin pentru îndeplinirea formalităţilor legale, în vederea efectuării înregistrărilor în registrul comerţului.

 
MENȚIUNI - persoane juridice
 
 
 
 
Vă informăm că, în această perioadă, unele dintre mesajele transmise și primite de ONRC, prin e-mail, către/de la domeniul yahoo.com se întorc cu mesaj de eroare din cauza unor dificultăți tehnice independente de instituția noastră. Din acest motiv, vă rugăm să ne indicați adrese de e-mail alternative, de pe alte domenii (ex: nume@gmail.com, nume@outlook.com, nume@aol.com, nume@k.ro, nume@home.ro), pentru a vă putea furniza informațiile solicitate.      ***     Serviciul online InfoCert pentru obținerea certificatelor constatatoare și a furnizărilor de informații este disponibil pe https://portal.onrc.ro. Serviciul eliberează documente cu semnătură electronică, în mod automat, fără intervenția operatorului de date, 24/24 ore, 7/7 zile ... află mai multe