Ministerul Justiției
Oficiul Național al Registrului Comerțului

16 Aprilie 2024

portal

portal



Conferinţa Naţională de Insolvenţă, ediţia a IV-a

Doamna Valentina BURDESCU – Director General al Oficiului Național al Registrului Comerțului a participat, în data de 3 noiembrie 2016, la cea de a IV-a ediţie a “Conferinţei Naţionale de Insolvenţă”. Directorul General al ONRC a avut o intervenţie cu tema “Înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor dispuse în cadrul proceselor penale. Posibile blocaje”. Evenimentul, la care au participat reprezentanţi ai instituţiilor publice, avocaţi, procurori şi practicieni în insolvenţă, s-a desfăşurat sub forma unei dezbateri având ca temă “Incidenţa Penalului în Insolvenţă”. 

 

Conferinţa internaţională bienală, ediţia a XI-a
Facultatea de Drept - Universitatea de Vest din Timişoara

Directorul General al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului a participat, în perioada 28-29 octombrie, la cea de-a XI-a ediţie a conferinţelor ştiinţifice internaţionale bienale organizate de Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara. Doamna Valentina Burdescu a avut o prezentare cu tema: ”Situaţia statistică a societăţilor înregistrate în Registrul Comerţului; aspecte practice privind transferul dreptului de proprietate asupra acţiunilor societăţilor pe acţiuni, modificarea actului constitutiv la societăţile cu răspundere limitată, majorarea capitalului social”. Evenimentul de anul acesta, care a reunit profesori şi cercetători de la instituţii de învăţământ din România, precum și de la facultăţile partenere din străinătate, practicieni şi reprezentanţi ai instituţiilor publice, a fost structurat pe opt secţiuni tematice: Dreptul civil şi dreptul procesual civil, Dreptul afacerilor, Dreptul proprietăţii intelectuale, Drept public, Ştiinţe penale, Drept european si internaţional, Drept comparat şi Teoria dreptului. Sursă foto: www.universuljuridic.ro




Conferinţa “FINANŢAREA COMPANIILOR ÎN INSOLVENŢĂ.
Ce soluţii sunt disponibile pentru redresarea companiilor în insolvenţă?” – 27 septembrie 2016

În data de 27 septembrie 2016, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a participat la conferinţa “FINANŢAREA COMPANIILOR ÎN INSOLVENŢĂ. Ce soluţii sunt disponibile pentru redresarea companiilor în insolvenţă? “, eveniment organizat de News.ro la care au participat reprezentanţi ai autorităţilor, avocaţi şi practicieni în insolvenţă. Cu această ocazie, reprezentantul ONRC – Irina Bura Uglean – Şef Serviciu Buletinul Procedurilor de Insolvenţă (Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti) a realizat o prezentare privind evoluţiile procedurilor prevăzute de Legea nr. 85/2014, explicând totodată care este rolul Registrului Comerţului în procedura insolvenţei persoanei fizice. Sursă foto: News.ro

 

Ceremonia de Închidere a Programului Oficial de Internship, ediţia a IV-a – 23 septembrie 2016

Doamna Valentina Burdescu, Directorul General al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, a participat, în data de 23 septembrie 2016, la Ceremonia de Închidere a Programului Oficial de Internship, ediţia a IV-a, desfăşurată la Biblioteca Naţională a României. Programul, în care au fost implicate 43 de instituţii ale administraţiei publice centrale, a oferit celor 200 de tineri participanţi oportunitatea de a dobândi experienţe şi cunoştinţe practice.

 

Congresul Uniunii Practicienilor în Insolvenţă, ediţia 2016

Directorul General al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, doamna Valentina Burdescu, a participat, în data de 16 septembrie 2016, la Congresul anual al Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă. În cadrul evenimentului s-au aprobat propunerile de modificare şi completare a Statului profesiei de practician în insolvenţă în contextul provocărilor actuale în acest domeniu şi s-a readus în discuţie nevoia unui dialog continuu între instituţiile implicate în acest proces, precum Ministerul Justiţiei, Registrul Comerţului şi ANAF. 
La eveniment au participat reprezentanţi ai principalelor instituţii implicate în activitatea de insolvenţă, conducerile filialelor teritoriale UNPIR, precum şi delegaţii acestora.

 

Despre “Inovaţie prin tehnologie în sectorul public” în cadrul Conferinţei Naţionale de Management Modern în Administraţie, 06 septembrie 2016


În data de 06 septembrie 2016, s-a desfăşurat sub egida Portalului Naţional de Administraţie Publică a X-a ediţie a Conferinţei Naţionale de Management Modern în Administraţie – Inovaţie prin tehnologie în sectorul public, eveniment dedicat exclusiv tematicilor legate de implementarea infrastructurii informaţionale şi de comunicare în administraţia publică, participarea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului fiind asigurată de către doamna Maria Gabriela ZOANĂ, Director General Adjunct. Printre temele abordate în cadrul ediţiei din acest an a conferinţei se numără următoarele: “Soluţii ITC pentru administraţia publică centrală – interoperabilitate” (prezentarea administraţiei publice digitale în contextul în care administraţiile trebuie să gestioneze un volum din ce în ce mai mare de date, să îmbunătăţească serviciile existente sau să creeze unele noi), “Reforma legislaţiei achiziţiilor publice”, “Digitalizarea instituţiilor publice” etc. 

 

ONRC, partener în Programul de Internship al Guvernului României, ediţia 2016

Oficiul Naţional al Registrului Comerţului participă la ediţia 2016 a Programului de Internship organizat de Guvernul României, care se desfăşoară în intervalul 22 iulie – 22 septembrie 2016. La deschiderea celei de-a patra ediţii a Programului au participat, alături de cei 200 de stagiari, domnul prim-ministru Dacian CIOLOŞ, miniştri, precum şi reprezentanţi ai celor 43 de instituţii gazdă implicate în acest proiect. Programul dedicat studenţilor şi tinerilor absolvenţi ai cursurilor universitare sau postuniversitare, din ţară sau din străinătate, oferă posibilitatea desfăşurării de activităţi practice pe baza cunoştinţelor teoretice dobândite pe perioada studiilor, precum şi dobândirea de noi competenţe în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale. Stagiarii selectaţi să se alăture echipei noastre prin Programul de Internship 2016 şi-au început activitate la ONRC, unde Directorul General, doamna Valentina BURDESCU, le-a urat bun venit şi i-a asigurat că vor fi sprijiniţi în demersul lor de a se perfecţiona.
Sursă foto: https://www.facebook.com/internship.gov.ro/?fref=ts

Conferinţa “PRIA Registered Trademarks”

Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a luat parte, în data de 19 mai 2016, la conferinţa “PRIA Registered Trademarks” organizată de PRIAevents în parteneriat cu OSIM, eveniment dedicat proprietăţii intelectuale şi mărcilor în România. În cadrul întâlnirii, adresată atât mediului de afaceri, cât şi specialiştilor, au fost prezentate modificările aduse de Regulamentul UE 2015/2424 al Parlamentului European şi al Consiliului European privind marca comunitară pentru mărcile înregistrate în România, precum şi alte modificări legislative, analize şi studii de caz despre mărci, proprietate intelectuală, brevete invenţii etc. Doamna Adriana Luminița IACOB - Director General Adjunct al ONRC a susţinut o prezentare privind rolul registrului comerțului în susținerea și promovarea drepturilor de protecție asupra proprietății industriale, subliniind, totodată, diferenţele dintre marcă, emblemă şi firmă. Sursă foto: PRIAevents

Forumul Capitalului Românesc, 19 mai 2016

În data de 19 mai 2016, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a participat la prima ediţie a “Forumului Capitalului Românesc”. Evenimentul, care a reunit reprezentanţi ai autorităţilor şi instituţiilor publice şi reprezentanţi ai mediului de afaceri, s-a desfăşurat sub forma unei dezbateri despre capitalul românesc vs. capitalul străin, problemele cu care se confruntă antreprenorii români în competiţia cu investitorii străini, precum şi despre utilizarea capitalului străin pentru consolidarea afacerilor antreprenorilor români. Doamna Valentina BURDESCU – Director General al ONRC a prezentat situaţia înmatriculărilor în registrul comerţului conform situaţiilor statistice aferente anului 2015, precum şi serviciile online oferite prin intermediul portalului de servicii online al ONRC – portal.onrc.ro. Sursă foto: Intact Media Group

Conferinţa comună a Forumului European al Registrelor Comerţului – ECRF şi a
Forumului Registrelor Comerţului – CRF, Cardiff, 09 – 13 mai 2016

În perioada 09 – 13 mai 2016, ONRC a participat la prima conferinţă comună a Forumului European al Registrelor Comerţului – ECRF şi a Forumului Registrelor Comerţului – CRF, organizată de Companies House (Registrul Comerţului din Marea Britanie), la Cardiff. Pentru îmbunătăţirea legislaţiei şi a reglementărilor care vizează activitatea registrelor comerţului, conferinţa ECRF/CRF 2016 a reunit membrii celor două organizaţii, dar şi reprezentanţi ai altor organisme internaţionale (Comisia Europeană, Banca Mondială, IACA – International Association of Commercial Administrators,  ASORLAC – The Association of Latin American and Caribbean Registrars). De asemenea, în cadrul evenimentului a fost prezentat “The International Business Registers Report 2016”, studiu comparativ al sistemelor de funcţionare a registrelor comerţului la nivel global. http://www.ecrforum.org

Statistica procedurilor de insolvenţă în anul 2015, pe agenda conferinţei Legal Magazin

În data de 25 februarie 2016, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a participat la cea de-a V-a ediţie a conferinţei “Back in Business versus “Purgatoriul” Falimentului”, organizată de Legal Magazin – revista profesiilor liberale. Doamna Valentina Burdescu – Director Direcţia Buletinul Procedurilor de Insolvenţă (ONRC) a susţinut, în cadrul evenimentului, prezentarea cu tema “Statistica procedurilor de insolvenţă publicate în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă în anul 2015”. La conferinţă au participat domnul Florin Aurel Moţiu, Secretar de Stat, Ministerul Justiţiei, precum şi alţi reprezentanţi ai instituţiilor publice, practicienilor, mediului de afaceri şi mass-media.        Sursa foto 1: Legal Magazin

Simpozionul "Protecția datelor personale ale angajaților în relațiile de muncă"

Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, reprezentat prin Directorul General, Silvia-Claudia Călin-Mihalcea, a participat la celebrarea Zilei Europene a Protecţiei Datelor – 28 ianuarie, marcată de Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal prin organizarea Simpozionului cu tema „Protecţia datelor personale ale angajaţilor în relaţiile de muncă”. În cadrul evenimentului a fost subliniată importanţa dreptului la protecţia datelor cu caracter personal, punându-se accentul pe dreptul la respectarea vieții private și de familie, în contextul în care monitorizarea angajaţilor la locul de muncă  este un subiect de interes atât pentru angajatori, cât şi pentru angajaţi.

 

Vă informăm că, din motive tehnice, serviciile electronice (inclusiv serviciul de poștă electronică) de la ORCT Vrancea sunt temporar nefuncționale. Vă mulțumim pentru înțelegere!      ***      Programul de lucru cu publicul la ghișeu se desfășoară de luni până vineri între orele 09:00-13:00.