Acest site folosește cookies. Navigând în continuare vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii

 

Documentele necesare pentru înregistrarea în registrul comerţului, înregistrarea fiscală şi autorizarea funcţionării societăţii cooperative de gradul I şi gradul II, care funcţionează potrivit prevederilor Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei

 

Operaţiuni prealabile

  1. Cererea de verificare disponibilitate şi/sau rezervare firmă (original) - formular, completată cu 3 denumiri detalii, în ordinea preferinţelor, respectiv de verificare disponibilitate şi/sau rezervare emblemă - formular.

Firma societăţii cooperative se compune dintr-o denumire proprie şi este însoţită de sintagma "societate cooperativă".

Înregistrare

  1. Cererea de înregistrare (original) - formular;
  2. Anexa 1 privind înregistrarea fiscală - formular şi, după caz, Anexa 2 privind investiţia străină - formular;
  3. Declaraţia-tip pe propria răspundere semnată de asociaţi sau de administratori din care să rezulte, după caz, că:
    • persoana juridică nu desfăşoară la sediul social, la sediile secundare sau în afara acestora, activităţile declarate, o perioadă de maximum 3 ani (model 1 - original); 
    • persoana juridică îndeplineşte condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia specifică în domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii pentru activităţile precizate în declaraţia-tip (model 2 - original);
  4. Dovada verificării disponibilităţii şi rezervării firmei şi/sau emblemei (original);
  5. Dacă este cazul, acordul pentru utilizarea denumirii, prevăzut de art. 39 din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (original);
  6. Actul constitutiv al societăţii cooperative încheiat sub semnătură privată, semnat de toţi membrii fondatori sau în formă autentică în cazul în care s-a subscris ca aport la capitalul social un imobil (original) - detalii;
  7. Dovezile privind sediul social/secundar al societăţii cooperative (copie) - detalii;
  8. Dovezile privind efectuarea vărsămintelor aporturilor subscrise şi/sau vărsate de către membrii cooperatori la capitalul social (copii) - detalii;
  9. Actele de identitate ale fondatorilor, administratorilor, cenzori, persoanelor împuternicite, după caz (copii certificate) - detalii;
  10. Declaraţiile date pe propria răspundere, după caz, de către fondatori/administratori/cenzori din societatea cooperativă sau persoane fizice reprezentante ale persoanei juridice numită administrator sau cenzor, din care să rezulte că îndeplinesc condiţiile legale pentru deţinerea acestor calităţi (original) - detalii;
  11. După caz, declaraţia autentică pe propria răspundere a persoanei fizice cetăţean străin în nume propriu sau ca reprezentant al persoanei juridice străine care nu este înregistrată fiscal în România, în original şi, după caz, traducerea realizată de un traducător autorizat a cărui semnătură să fie legalizată de un notar public  - detalii;
  12. Pentru fondatorul persoană juridică actele de înregistrare, în copie, hotărârea organului statutar al fondatorului persoană juridică privind participarea la constituirea societăţii cooperativă, în original, şi mandatul pentru persoana abilitată să semneze actul constitutiv în numele şi pe seama fondatorului persoană juridică, în original;
  13. Specimenele de semnătură ale administratorului unic sau ale administratorilor (original) - detalii;
  14. Certificatul eliberat de cenzori din care rezultă depunerea garanţiei de către administratori (original sau copie certificată);
  15. Dacă este cazul:
    • avizele prealabile prevăzute de legile speciale (original);
    • împuternicire specială (în formă autentică), avocaţială sau delegaţie pentru persoanele desemnate să îndeplinească formalităţile legale (original);
  16. Dovezile privind plata tarifului legal - detalii:

Notă:

  • Soluţionarea cererii revine în competenţa directorului oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal şi/sau persoanei sau persoanelor desemnate care poate/pot dispune administrarea şi a altor acte doveditoare decât cele enumerate.
  • Redactarea actelor, obţinerea autentificării sau, după caz, darea de dată certă, acordarea de îndrumări pentru completarea corectă a cererii de înregistrare pot fi efectuate, contra cost, prin serviciile de asistenţă din cadrul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal.
  • Formularele se distribuie la sediul ORC.
  • Cererea de înregistrare, înscrisurile prevăzute de lege, îndosariate (în dosar cu şină) şi numerotate, se depun de către solicitant la ORCT direct, prin poştă, cu scrisoare cu valoare declarată şi confirmare de primire sau prin mijloace electronice. Cererea transmisă în formă electronică va avea încorporată, ataşată sau logic asociată semnătura electronică extinsă.

Notă de informare

 

 

Prezentul fluturaş constituie un ghid general pentru informarea profesioniştilor în legătură cu obligaţiile ce le revin pentru îndeplinirea formalităţilor legale, în vederea efectuării înregistrărilor în registrul comerţului.

Vă informăm că, în această perioadă, unele dintre mesajele transmise și primite de ONRC, prin e-mail, către/de la domeniul yahoo.com se întorc cu mesaj de eroare din cauza unor dificultăți tehnice independente de instituția noastră. Din acest motiv, vă rugăm să ne indicați adrese de e-mail alternative, de pe alte domenii (ex: nume@gmail.com, nume@outlook.com, nume@aol.com, nume@k.ro, nume@home.ro), pentru a vă putea furniza informațiile solicitate.      ***     Serviciul online InfoCert pentru obținerea certificatelor constatatoare și a furnizărilor de informații este disponibil pe https://portal.onrc.ro. Serviciul eliberează documente cu semnătură electronică, în mod automat, fără intervenția operatorului de date, 24/24 ore, 7/7 zile ... află mai multe