Ministerul Justiției
Oficiul Național al Registrului Comerțului

28 Martie 2024

portal

portal

 

Documentele necesare pentru înregistrarea în registrul comerţului, înregistrarea fiscală şi autorizarea întreprinderilor familiale

Nota de informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal

Operaţiuni prealabile

  1. Cererea de verificare disponibilitate şi rezervare denumire firmă (original) - formular* - detalii;

*Firma unei întreprinderi familiale cuprinde numele membrului de familie la iniţiativa căruia se înfiinţează întreprinderea familială, scris în întregime, sau din numele şi iniţiala prenumelui acesteia, la care se adaugă menţiunea "întreprindere familială", scrisă în întregime. 

Înregistrare

  1. Cererea de înregistrare - formular - detalii;
  2. Anexa privind înregistrarea fiscală - formularinstrucțiuni de completare a formularului "Cerere de înregistrare fiscală";
  3. Declaraţia-tip pe propria răspundere cu privire la îndeplinirea condițiilor de funcționare/desfășurare a activității pentru sediul profesional și/sau sedii secundare sau, după caz, la terți - formulardetalii;
  4. Dovada verificării disponibilităţii şi rezervării denumirii firmei, în original - detalii;
  5. Actele de identitate ale fiecărui membru (în copie certificată olograf de către titular privind conformitatea cu originalul);
  6. Dovada care atestă dreptul de folosință asupra sediului profesional și, dacă este cazul, înscrisul care atestă dreptul de folosință asupra spațiului cu destinație de punct de lucru - detalii;
  7. Acordul de constituire încheiat de membrii familiei (original) - detaliimodel;
  8. Procura specială pentru reprezentantul întreprinderii familiale desemnat prin acordul de constituire (înscris sub semnătură privată) - detalii;
  9. Verificarea unicităţii calităţii de persoană fizică autorizată/titular al întreprinderii individuale/membru al întreprinderii familiale, obţinută prin grija personalului ORCT - detalii;;
  10. Informaţiile din cazierul fiscal al persoanelor fizice care au obligația prezentării certificatului de cazier fiscal (obținute de către ORCT, din oficiu, de la ANAF), în original - detalii;
  11. Dacă este cazul:
    • avizul asociaţiei de proprietari privind schimbarea destinaţiei imobilelor colective cu regim de locuinţă, prevăzut de  Legea nr. 196/2018 (completat pe formular-tip - original) - detalii;
    • copii certificate olograf de pe documentele care atestă pregătirea profesională, dacă aceasta este cerută, potrivit unor prevederi legale speciale - detalii;
    • dovada privind împuternicirea persoanei desemnate să îndeplinească formalitățile legale (original) - detalii;

Notă:

  • Informaţiile din cazierul fiscal pentru persoanele fizice sunt obținute de către ORCT, din oficiu, de la ANAF. 
  • Prin semnarea cererii de înregistrare în registrul comerţului/acordului de constituire, persoanele fizice care solicită înregistrarea ca persoană fizică autorizată, întreprindere individuală, întreprindere familială îşi asumă răspunderea că nu sunt incapabile şi că nu li s-a interzis prin hotărâre judecătorească definitivă dreptul de a exercita calitatea de persoană fizică autorizată, titular al întreprinderii individuale, membru al întreprinderii familiale, ca pedeapsa complementară a condamnării pentru infracţiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, infracţiuni de corupţie, delapidare, infracţiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală, infracţiuni prevăzute de Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, în cererea de înregistrare/acordul de constituire fiind prevăzută o clauză în acest sens.
  • Solicitanţii înregistrării şi, după caz, reprezentanţii legali/împuterniciţii acestora răspund, potrivit legii, pentru legalitatea, autenticitatea, exactitatea datelor cuprinse în cererile de înregistrare şi în documentele depuse de aceştia în susţinere.
  • Cererea de înregistrare în registrul comerţului se depune, înainte de începerea activităţii economice de către PFA/II/IF.
  • Conform dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 265/2022 privind registrul comerțului și pentru modificarea și completarea altor acte normative cu incidență asupra înregistrării în registrul comerțului,  înregistrarea în registrul comerţului se face în baza încheierii registratorului  prin care se soluţionează cererile de înregistrare, care poate/pot dispune administrarea şi a altor acte doveditoare decât cele enumerate. Încheierea registratorului este executorie, dacă legea nu prevede altfel.
  • Cererea de înregistrare în registrul comerțului se soluționează de către registrator, pe bază de înscrisuri, în termen de o zi lucrătoare de la înregistrarea cererii, iar la solicitarea părții sau a reprezentantului acesteia se organizează audiență publică (Procedura în fața registratorului).
  • Lipsa unui element obligatoriu al cererii de înregistrare sau a unuia dintre înscrisurile obligatorii în susţinerea acestora atrage respingerea cererii de înregistrare înregistrare (Art. 77 din Legea nr. 265/2022).
  • Încheierea registratorului privind înmatricularea unei PFA/II/IF se publică în Buletinul Electronic al Registrului Comerțului (BERC) și poate fi vizualizată, gratuit, prin accesarea portalului de servicii online al ONRC.
  • Împotriva încheierii registratorului solicitantul poate face plângere – detalii.
  • Prin intermediul compartimentelor de asistenţă din cadrul oficiilor registrului comerţului de pe lângă tribunale se acordă, la cerere, servicii de asistență – detalii.
  • Formularele de cereri și declarațiile-tip pot fi accesate pe pagina de internet a instituției, la adresa onrc.ro, secțiunea „Informații de interes public”, rubrica „Formulare tip”, pe pagina de servicii online, la adresa https://portal.onrc.ro rubrica "Formulare offline RC/RBR" și se distribuie gratuit la sediul fiecărui ORCT.
  • Cererea de înregistrare, semnată olograf sau cu semnătură electronică calificată însoţită de documentele necesare înregistrării, se depune la ghişeu sau prin transmitere prin servicii de poştă/curierat sau prin mijloace electronice la oficiul registrului comerţului în a cărui rază teritorială este situat sediul profesional al acestora, personal sau prin împuternicit.
  • Cererea transmisă în formă electronică, prin portalul de servicii online sau prin poşta electronică, se semnează cu semnătură electronică calificată - detalii.
  • În cazul în care înscrisurile care se depun în susţinerea cererilor de înregistrare, inclusiv actul constitutiv, sunt întocmite de către notari publici sau avocaţi, aceştia pot transmite oficiilor registrului comerţului prin mijloace electronice, la solicitarea profesionistului, cererile de înregistrare şi înscrisurile care le însoţesc, cu semnătură electronică calificată, aceştia atestând identitatea solicitantului înregistrării.
  • La transmiterea prin mijloace electronice, documentele necesare înregistrării se depun, potrivit legii, în format electronic, semnate cu semnătură electronică calificată, sau, după caz, în copie certificată de parte prin semnătură electronică calificată.
  • Declaraţiile pe propria răspundere care se depun, potrivit legii, în susţinerea cererii de înregistrare pot avea formă de înscris sub semnătură privată şi pot fi depuse la oficiul registrului comerţului sau transmise prin servicii de poştă, curierat sau prin mijloace electronice, cu semnătură electronică calificată.
  • Copiile de pe actele doveditoare vor fi certificate olograf pentru conformitate cu originalele de către persoana fizică în calitate de titular al PFA/II/IF.
  • Documentele depuse în susţinerea cererilor de înregistrare se redactează în limba română. Solicitanţii înregistrării sau persoanele înregistrate în registrul comerţului pot depune documentele în susţinerea cererilor de înregistrare redactate în una dintre limbile oficiale ale statelor membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European ai căror cetăţeni sunt, însoţite de traduceri în limba română, realizate de un traducător autorizat – detalii.
  • În temeiul dreptului la liberă iniţiativă, al dreptului la liberă asociere şi al dreptului de stabilire, orice persoană fizică, cetăţean român sau cetăţean al unui alt stat membru al Uniunii Europene ori al Spaţiului Economic European, poate desfăşura activităţi economice pe teritoriul României, în condiţiile prevăzute de lege (Art. 3 din OUG nr. 44/2008).
  • Persoanele fizice,  cetăţeni români sau cetăţeni ai unui alt stat membru al Uniunii Europene ori al Spaţiului Economic European, care desfăşoară o activitate economică autorizată şi recunoscută într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European, în forme similare cu cele prevăzute de OUG nr. 44/2008, pot fi autorizate să desfăşoare pe teritoriul României aceleaşi tipuri de activităţi pentru care au fost autorizate în acel alt stat, cu respectarea dispoziţiilor art. 1 şi 3 din OUG nr. 44/2008. Dacă doreşte înregistrarea  unei PFA/II/IF, care desfăşoară activitate economică autorizată şi recunoscută într-un alt stat membru al UE sau al Spaţiului Economic European, se va depune documentaţia care atestă funcţionarea legală, obţinută în celalalt stat (fotocopie şi traducere în limba română certificată olograf. (Art. 37 din OUG nr. 44/2008).
  • În situația transmiterii documentelor prin poștă, se va atașa actul de identitate a   solicitantului, în fotocopie certificată olograf de către titular privind conformitatea cu originalul.
  • Eliberare acte – detalii.
 

 Prezentul fluturaş constituie un ghid general pentru informarea profesioniştilor în legătură cu obligaţiile ce le revin pentru îndeplinirea formalităţilor legale, în vederea efectuării înregistrărilor în registrul comerţului.

Programul de lucru cu publicul la ghișeu se desfășoară de luni până vineri între orele 09:00-13:00.